Casa de di’nainte

Mulți habar n-au ce-i aia. Însă cei care-ați crescut la bunici, la țară, știți, nu-i așa? E „camera din față”. Locul în care „nu care cumva să intri încălțată, că te belesc!”. Sau: „intri numa’ dacă te trimit io acolo, nu de capu’ tău, să-mi sparji ceva, că iar te belesc!”.

În casa de di’nainte intră doar musafirii. E locul unde dorm oaspeții, unde-s ținute „comorile” familiei: țoale țesute de străbunica, ștergare cusute cu migală, mileuri și pontlasuri, păpușa adusă din Rusia ce-nchide ochii, da’ n-ai voie să te joci cu ea, numa’ s-o vezi, oglinda mare cu rama aurită de pe care nici prafu’ n-ai voie să-l ștergi (și pe care-n vremuri de restriște taică’tu a vândut-o pe nimic!), peștele colorat (te-ai uitat tu odată prin el, către soare, și-ai rămas cu gura căscată de câte culori ai văzut în el) căruia, cu „mînurile tale alduite” (cum îți zicea mama de fiecare dată când îi mai spărgeai câte-un bibelou), ai reușit să-i ciobești coada; vaza de rubin, blidele pictate și covoru’ persan.

Casa de di’nainte unde gutuile se coc pe dulap, unde miroase-a busuioc, a tămâie, a mentă, a mușețel, a flori de soc etc., depinde de ce fel de flori și plante sunt puse la uscat.

Unde la pick-up puneai plăcile cu Phoenix – Balada lui Negru-Vodă, Mihaela Mihai – De-ai fi tu salcie la mal, Margareta Pîslaru – Trandafirii tăi, Alexandru Jula – Soția prietenului meu etc. cântând împreună cu ei și folosindu-ți peria de păr drept microfon și-acompaniată de urletul lui Ursu, cățelu’ din curte ce nu-ți mai suporta vocalizele.

Unde primăvara deschideai fereastra să intre mirosul lăcrimioarelor din grădinuță.

Casa de di’nainte transformată într-un final în camera ta, iar tu ești mândră și fericită că tot ce-i mai bun și mai frumos ți-a fost dat ție, Aurucu’ mamii.

Acum nu mai am o cameră doar pentru oaspeți și-n care să țin tot ce-i mai bun și mai frumos. Le-am răspândit prin toată casa și folosim toate-ncăperile. Ne bucurăm de fiecare colțișor… Miroase peste tot frumos, lumânările, bețișoarele parfumate și tămâia nu-mi lipsesc.

Îmi lipsește doar casa de di’nainte, cu vocea mamei care-mi striga:

— Oare ce-ai mai stricat cu mînurile alea alduite, Aurucule? Ce-ai spart?

Cu drag și cu iubire,

un Auruc.

07/03/2019.

Hamme.

Fragment din „Trăirile Aurei”.

#TrăieșteIubeșteȘitaci
#SionoLiterar
#SionoEditura
#aurablupu
Cărțile mele le găsiți aici ⬇⬇⬇
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
https://www.sionoeditura.com/…/traieste-iubeste-si-taci/
și aici ⬇⬇⬇
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării:
Eminescu- București
Gaudeamus- Cluj
La două bufnițe – Timișoara
Junimea & Casa Cărții – Iași
Elstar – Câmpina
Șt O Iosif – Brașov & Libris
Prăvălia cu cărți – Constanța
Aida – Drobeta-Turnu Severin
și alte librării independente din țară.
PLUS rețelele naționale:
Alexandria
Cărturești
Humanitas
CLB – București

Mulțumesc!

Copyright ©2023 Aura B. Lupu

Foto: Internet

12 răspunsuri la „Casa de di’nainte”

  1. Vezi, Aura? Noi nu avem ” casa di’nente – aşa îi spuneam noi-” în casele noastre dar culmea, avem una în suflet şi acolo am depozitat toate amintirile astea. Le păstrăm cu sfinţenie, pe toate curate, şi le aerisim cu regularitate. E cămăruţa cea mai dragă.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa-i Potecuță, și ce amintiri, Doamne! 😍 Te îmbrățișez! 💖💖💖

      Apreciază

      1. Deşi am impresia că parcă au fost în altă viaţă, sunt atât de recunoscătoare că le-am putut aduna, nu ştiu cum ar fi fost fără ele…
        Şi eu, draga mea!

        Apreciat de 1 persoană

  2. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Mulți habar n-au ce-i aia. 😉 Însă cei care-ați crescut la bunici, la țară, știți, nu-i așa? 🙂

    E „camera din față”. Locul în care „nu care cumva să intri încălțată că te belesc!”.

    Sau: „intri numa’ dacă te trimit io acolo, nu de capu’ tău, să-mi sparji ceva, că iar te belesc!”. 🙂

    În casa de di’nainte intră doar musafirii. E locul unde dorm oaspeții, unde-s ținute „comorile” familiei: țoale țesute de străbunica, ștergare cusute cu migală, mileuri și pontlasuri, păpușa adusă din Rusia ce-nchide ochii da’ n-ai voie să te joci cu ea, numa’ s-o vezi, oglinda mare cu rama aurită de pe care nici prafu’ n-ai voie să-l ștergi (și pe care-n vremuri de restriște taică’tu a vândut-o pe nimic!), peștele colorat (te-ai uitat tu odată prin el, către soare, și-ai rămas cu gura căscată de câte culori ai văzut în el) și la care, cu „mînurile tale alduite” (cum îți zicea mama de fiecare dată când îi mai spărgeai câte-un bibelou) ai reușit să-i ciobești coada; vaza de rubin, blidele pictate și covoru’ persan. 🙂

    Apreciază

  3. Pe la noi i se spune „camera bună”. Ca dispoziție, tot în față este amplasată, de-aia câte unii o numesc și „de la drum”. Fiind socotită mai de cinste, este și camera unde oamenii își găzduiesc musafirii, fără să pregete la gândul că acolo sunt puse la păstrare toate lucrurile lor prețioase. Camere unde nu prea se face focul și unde adeseori am tremurat 🙂 , dar m-am simțit recunoscător pentru ospitalitate.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Superb ati scris, cu multe cuvinte ce le ghicesc mai mult. Bunicii mei au fost din lunca Dunarii si la noi era ”camera de la strada”. Retraim aceleasi amintiri :). Multumim.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cu mare drag și nostalgie. Te îmbrățișez și-ți mulțumesc! ❤
      P.S. ce nu-nțelegi îți "traduc" cu drag, io-s ardeleancă și no, folosesc cuvintele noastre specifice că mi-s tare dragi! ❤

      Apreciat de 1 persoană

      1. Nimic rau in asta. Si eu adun si folosesc cuvintele vechi, ce le pomenea bunica’mea, ca nu cumva sa le uit, nemaiauzindu-le in jur. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  5. […] acasă. Se întâmpla uneori să sparg ceva, (știți povestea cu „mînurile mele alduite” https://aurablupu.com/2019/03/07/casa-de-dinainte/ ), dar nu mă fofilam, să zic că nu, nu io am spart. Odată mi s-a rupt în mână, […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.