Să nu vă închipuiți că munca pe care-o facem cu noi înșine se oprește vreodată. Că drumul ăsta de redescoperire, de săpat adânc, de eliberat frici și traume, de căutare și vindecare are vreun capăt. Că n-are.
De fiecare dată când crezi c-ai rezolvat ceva, apare altceva. De fiecare dată când crezi c-ai lăsat în urmă un hop, te-mpiedici de altu’; când ai dezlegat un nod, faci unu’ nou.
Io una așa am pățit. Tot așteptam ziua, clipa, momentu’ când gata, am bifat toate problemele, am rezolvat toate traumele, am trecut toate hopurile și de-amu’ o s-o țin numa-ntr-o fericire și-un extaz continuu. Da’ de unde!
Frumusețea din spatele atâtor lecții, din efortul ăsta constant și munca grea, sunt creșterile; și învățămintele trase. E drept că-ți mai vine din când în când s-o dai naibii de evoluție și să stai pe curu’ tău o vreme. Să-ți mai tragi sufletu’…