💖💖💖

Dacă mi-a lipsit ceva foarte tare în săptămâna asta de coșmar a fost scrisul.

Așteptând cu toate firele alea pe mine și în mine, ascultând bipăitul rapid al aparatelor și numărând secundele alături de ceasul de pe perete, un gând mă bâzâia continuu:

Dacă mor și n-am apucat să scriu tot ce aș fi vrut să scriu? 

Nu regretam locurile în care n-am reușit să ajung, nu regretam casa de la mare pe care n-am apucat s-o cumpăr, nici nepoții pe care n-am ajuns să-i strâng în brațe ci regretam doar cărțile pe care n-am apucat să le scriu.

Ciudat cum funcționează mintea asta a noastră… Ca și femeia aia la care-i ardea casa și în loc să încerce să salveze banii și bijuteriile, ea căuta disperată pozele de nuntă…

Nu-i important ceea ce credem noi că este. Și aflăm importanța reală în momentele de cumpănă și de-ncercare.

Îmi făcusem planuri faine de tot pentru începutul ăsta de an. C-o să fac și-o să dreg… și l-am făcut pe dracu’ ghem!

Când am văzut cum în câteva ore ți se dă viața cu totul peste cap și preocuparea ta cea mai mare e cum să respiri și să nu-ți scuipi plămânii afară tușind, chiar că apreciez altfel lumea asta și viața.

Le luăm ca și garantate, drept ceva perfect normal și firesc, de parcă Dumnezeu ne-ar fi dator să ne țină în viață pe lumea asta iar noi să ne batem joc de ea, necinstind-o, ne-onorând-o și ne-respectând-o. Comportându-ne ca și niște răsfățați, lamentându-ne și pisicindu-ne că vai, ce greu ne este când de fapt ne este foarte ușor.

Creând adevărate drame dintr-o unghie ruptă, pozând în nefericiți în dragoste deși suntem iubiți peste măsură și cerșind atenție în toate felurile, deși nu atenția ne lipsește…

Mie mi-a lipsit cel mai mult scrisul. Și cred că asta spune tot…

Am revenit. Nu în forță, pentru că încă nu am de unde, ci așa, cătinel.

Azi am ieșit afară. Deși încă nu pot respira adânc, măcar am tras aer curat în piept. Am amețit destul de tare, dar n-a contat. Am prețuit. Fiecare respirație. Fiecare gură de aer proaspăt.

Și nu l-am mai luat ca ceva garantat.

Garantată a fost grija lui Adiță și-a băieților, deși au fost și ei bolnavi;  a mamei și-a tatei, care m-au sunat continuu și care mi-au trimis pachet cu bunătăți, cu colăcei și-afumătură și cărțile mele dragi; grija prietenilor care mi-au adus medicamente și supă caldă, grija voastră, a tuturor, după ce-ați aflat…

Da, asta-i singura garanție care contează:

Dragostea pe care-ai sădit-o în inimile tuturor și care ți se-ntoarce înmiit.

Mulțumesc.

Cu iubire,

Aura.

11/01/2019

Hamme.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

3 gânduri despre „💖💖💖

  1. Of, Aura! Mă bucur că eşti mai bine, să treacă repede şi ultimele urme şi să fii bine, bine!
    Da, din păcate nu realizăm cât de norocoşi şi fericiţi suntem decât atunci când suntem „scuturaţi” aşa.
    Să te apuci să scrii. Dacă la asta te gândeai, înseamnă că e ceea chiar îţi doreşti!
    Te îmbrăţişez!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s