Efectul Gloria

Ce-mi mai place să zbor! Cu avionu’, că de una singură (sau pe mătură 😜) nu-mi iese. Nu știu de ce, da’ tot pic în bot de fiecare dată când mă înalț o țârucă mai sus de lungu’ nasului. O fi vreun semn probabil, de la Domne-Domne, să stau pă curu’ meu și să nu mă întind mai mult decât mi-e plapuma, bag’ samă.

Da’ no, nu despre asta voiam să scriu, ci despre cât de mult îmi place zboru’. Încă de prima dată am fost în extaz (după ce-am dat la rațe, un „botez” e necesar la primul zbor, așa-i, Mihaela?🤣).

După revoluție – cred că-n ’91– am mers prima oară în concediu, cu prietena mea, Mihaela, la mare. Și ce ne-am gândit noi, decât să facem hîța-hîța cu trenu’ vreo 12 ore, mai bine luăm avionul, pe atunci prețul biletului era mai ieftin decât o cușetă la tren. Și-n câteva ceasuri eram pe plajă, cu tot cu escală! Experiență foarte tare, cu tot cu datu’ la rațe; ce-mi amintesc a fost amețeala teribilă după ce-am coborât din avion, aglomerația din aeroportul bucureștean și zăpăceala de cap ce a ținut vreo două zile după zbor.

De atunci, am zburat de multe ori, dar cea mai tare dată a fost tot la București, în concediul din 2015. Adi detesta zborul (acum deja s-a învățat și-ncepe chiar să-i placă) dar atunci era doar la al 3-lea și încă nu se obișnuise.

După ce urcăm, stă el cumințel și se preface că doarme. Io, ca să-i distrag atenția (da’ și de prăpădită ce-s😜🤡 ) îi tot șopteam în ureche:
– Adiță, știi cum face avionu’? Iiiiiiioooonnnnn….buf! (știți voi, zgomotu’ ăla când se prăbușește).

Adi săracu’ strângea ochii mai tare, da-l umfla și râsu’.

Decolăm. Asta-i faza ce-mi place cel mai tare, mai că nu chiui și fac „iiiiihaaaaa”.

Adi se prinde cu ambele mâini de scaunu’ din față.

Io, afurisită, îi șoptesc:
– Da’ ce, crezi că dacă ne prăbușim te-ajută să te ții de ceva? Numa-n jos merem!
Deschide ochii și se uită la mine încruntat.
– Tu taaaci, tu!
Io tac. Și mă uit pe geam.
După ce se stabilizează avionu’, iar încep:
– Adiță, nu vrei să te uiți pe geam?
– Aura, dă-mi pace! Vreau să dorm.
– Crezi că poți? Mai bine uită-te pe geam! Ni ce fain îi!
Suspinat adânc.
– Adi, io cred că văd Alpii.
– Vezi pe p… lu’… mă-ta!!!
Iar tac…
– Adi, acum văd curcubeu’! Și se vede-n el și umbra avionului!
– Tu, dacă nu taci, îți pun căluș!
– No bine-amu’, di ce nu mă crezi? Dă telefonu’ încoace!
Fac poza, îi trag un cot să deschidă ochii și-i arăt:
– Ni, veeeezi?