Când te trezești cu fața la cearceaf și mai primești mesaje care nu te-ajută defel, ca să scapi de energiile stătute și f… 😜 cel mai bine e s-o iei la pas; la bătut pădurile și coclaurile din împrejurimi.
Și… „minunea minunată” se petrece.
Ce rost are să ne consumăm pentru nimicuri când afară-i soare și e cald și-i fain?
Ce rost are să ne supărăm pentru o vorbă când natura-ți șoptește-n ciripit de păsări cât ești de norocos?
Ce rost are să ne pierdem vremea cu pros(ș)tii și cu tâmpenii când e-atâta frumusețe și liniște și pace-n jur?
Mi-am uitat iubirea de-astă toamnă. Anul trecut m-am îndrăgostit. Dar cum io-s o iubită nestatornică și șugubeață, în ultima vreme l-am cam neglijat.
El însă, demn și drept și serios, m-a înțeles și m-a iertat. Stoic, frumos și neînfricat, pierzând câte un pic de ici, de colo, răbdător și calm, m-a așteptat.
Azi l-am strâns în brațe. L-am regăsit la fel de fain.
Măreția i-a rămas aceeași. Frumusețea parcă-i și mai și, decât mi-o aminteam. Mai colorat, mai plin de soare.
Și, mi-a șoptit, când îl strângeam în brațe: fraiero, de când te-aștept să vii…
❤ ❤ ❤
ApreciazăApreciază