Am lăsat ultimele zile din august să treacă fără „face-buc” și fără scris. Ba m-a bătut gându’ să-mi șterg și blogul și să-mi bag… (ceva) în el scris.
Da’ credeți c-am putut? Universul mi-a trimis mesaje. 
❤
Toate mi-au mers din rău în tot mai rău. Problemele-au venit unele după altele. Nu trec de una că dau de alta…
No, bag seama că „fircălitu’” nu pot (sau n-am voie!) să-l las.
Înseamnă că altceva-i musai să las în urmă.
Și am lăsat.
O lună august de rahat. Grea. Da’ grea de „tătului”! Atâtea încercări, atâtea întâmplări și-atâtea greutăți c-a fost o lună de coșmar.
01.09.2018. Septembrie. Altă lună. Altă stare? Nici vorbă! Pentru că n-am primit vești bune iar coșmarul parcă nu se mai sfârșește.
Ediță al meu trebuie operat. Miercuri la 10. Și-un sfert. Pentru că are cancer.
Până la ultima lui suflare. Până la ultima bătaie de inimă. Până la ultima sclipire din ochii lui aproape orbi. Io o să mă lupt și-o să-l ajut cu tot ce pot. ❤
Aseară am fost la clinica veterinară. Azi dimineață iar. Și parcă știe, simte că tot ce i se-ntâmplă este pentru binele lui… A stat cuminte cât i-au luat sânge, cât l-au investigat și i-ai băgat cateterul pentru anestezie. Mi s-a uitat în ochi și-a scheunat un pic, ca și când mi-ar fi zis: „Mama, mă doare!”… Știu Edițu’ meu, știu…
Nu m-am mișcat din sala de-așteptare. I-am ținut căpșoru’ până a adormit. M-am pus lângă el în cușcă, cât încă era sub anestezie. Și m-a simțit! A-ncercat să se trezească dar n-a avut putere… Clătinându-se că un om beat a venit încetișor după mine, pe holul clinicii. A-nceput să dea agale din codiță când l-a văzut pe Adi. Și, bleg, moale și cald s-a lăsat purtat pe brațele lui până la mașină.
Acasă a-nceput să-și revină. Acuma doarme iar.
Mă uit cum respiră. Îl mângâi încet. Și-i șoptesc:
– O să fie bine, Edi.
Știu. E „doar” un câine. E „doar” un necuvântător. Da’ mi se rupe-n paișpe!
Pentru că, pentru mine nu-i „doar”. Pentru mine e „mult”.
Multă dragoste. Multă bucurie. Multă fericire. Multă tandrețe. Multă mișcare. Multă zbenguială. Mult zgomot. Mult haos. Mult lătrat. Mult alergat. Mult adunat. Mulți pupici. Mult mârâit. Multă mizerie. Mult păr. Mulți bani. Multe bătăi de cap. Multe planuri anulate. Multe proiecte întârziate. Multe râsete. Multe pozne. Multe poze. Multe stări. Multe lacrimi. Multe supărări. Multe dureri…
Și cele mai multe amintiri.
O să fie bine.
Pentru că-i musai.
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu