Să nu vă închipuiți că munca pe care-o facem cu noi înșine se oprește vreodată. Că drumul ăsta de redescoperire, de dezvoltare personală, de săpat adânc, de eliberat frici și traume, de căutare și vindecare are vreun capăt. Că n-are.
De fiecare dată când crezi c-ai rezolvat ceva, apare altceva. De fiecare dată când crezi c-ai lăsat în urmă un hop, te-mpiedici de altu’; când ai dezlegat un nod, faci unu’ nou.
Io una așa am pățit. Tot așteptam ziua, clipa, momentul când gata, am bifat toate problemele, am rezolvat toate traumele, am trecut toate hopurile și de-amu’ o s-o țin numa-ntr-o fericire și-un extaz continuu. Da’ de unde!
Frumusețea din spatele atâtor lecții, din efortul ăsta constant și munca grea, sunt creșterile; și învățămintele trase. E drept că-ți mai vine din când în când s-o dai naibii de evoluție și să stai pe curu’ tău o vreme. Să-ți mai tragi sufletul și să iei o pauză. Că no, de la atâta săpat ai cam obosit…
Chestia faină-i că și asta face parte, de fapt, tot din evoluția noastră. Și asta-i, de fapt, tot o lecție. Io până acum mă cam împotriveam, simțeam că dacă-ntr-o zi nu fac ce trebuie, am tras chiulu’. Nu integram odihna, repausul, time-out-urile ca făcând parte din drumul meu. Le vedeam separate și paralele. Bine că m-am prins de șmecherie.
„Mă iubesc și mă accept așa cum sunt” e o afirmație puternică. Și necesară. Vitală. Obligatorie. Am uitat de ea. Am înțeles-o greșit. Am scos-o din ecuație și-am lăsat-o deoparte, pentru când „oi ave vreme”. No, amu-i vremea.
Când nu mai vedem pădurea de copaci e timpul s-o lăsam mai moale. Să înțelegem că a te iubi și a te accepta așa cum ești nu-i egoism, nu-i nesimțire sau nepăsare. E necesar.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
Fragment din „Trăirile Aurei”.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul LIBRIS:
Mulțumesc!
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu