Evoluție

Să nu vă închipuiți că munca pe care-o facem cu noi înșine, se oprește vreodată. Că drumul ăsta de redescoperire, de dezvoltare personală, de săpat adânc, de eliberat frici și traume, de căutare și vindecare are vreun capăt. Că n-are.
De fiecare dată când crezi c-ai rezolvat ceva, apare altceva. De fiecare dată când crezi c-ai lăsat în urmă un hop, te-mpiedici de altu’; când ai dezlegat un nod, faci unu’ nou.
Io una așa am pățit. Tot așteptam ziua, clipa, momentu’ când gata, am bifat toate problemele, am rezolvat toate traumele, am trecut toate hopurile și de-amu’ o s-o țin numa-ntr-o fericire și-un extaz continuu. Da’ de unde!
Frumusețea din spatele atâtor lecții, din efortul ăsta constant și munca grea, sunt creșterile; și învățămintele trase. E drept că-ți mai vine, din când în când, s-o dai naibii de evoluție și să stai pe curu’ tău o vreme. Să-ți mai tragi sufletu’ și să iei o pauză. Că no, de la atâta săpat ai cam obosit.
Chestia faină-i că și asta face parte, de fapt, tot din evoluția noastră. Și asta-i, de fapt, tot o lecție. Io până acum mă cam împotriveam, simțeam că dacă-ntr-o zi nu fac ce trebuie, am tras chiulu’. Nu integram odihna, repausul, time-out-urile ca făcând parte din drumul meu. Le vedeam separate și paralele. Bine că m-am prins de șmecherie.
„Mă iubesc și mă accept așa cum sunt” e o afirmație puternică. Și necesară. Vitală. Obligatorie. Am uitat de ea. Am înțeles-o greșit. Am scos-o din ecuație și-am lăsat-o deoparte, pentru când „oi ave vreme”. No amu-i vremea. 
Când nu mai vedem pădurea de copaci, e timpul s-o lăsam mai moale. Să înțelegem că a te iubi și a te accepta așa cum ești nu-i egoism, nu-i nesimțire sau nepăsare. E necesar.

                                  Cu drag și cu iubire,
                                                                    Aura B. Lupu

8 gânduri despre „Evoluție

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Să nu vă închipuiți că munca pe care-o facem cu noi înșine se oprește vreodată. Că drumul ăsta de redescoperire, de săpat adânc, de eliberat frici și traume, de căutare și vindecare are vreun capăt. Că n-are.
    De fiecare dată când crezi c-ai rezolvat ceva, apare altceva. De fiecare dată când crezi c-ai lăsat în urmă un hop, te-mpiedici de altu’; când ai dezlegat un nod, faci unu’ nou.

    Apreciază

  2. Time-out… Sună pretențios pe limba lui Shakespeare. Dar dacă stai să te gândești, e vorba de răgazul nostru binemeritat. Și prevăzut în pravilă. În cartea sfântă este trecut ca Lege de ascultare. Zice clar: Muncește șase, dar ai grijă să te odihnești în cea de a șaptea zi…Stai, bre! Înțelegi și stai odată! Dacă nu pentru tine, fă-o măcar de dragul Meu.
    Noi însă, nu și nu. Dă-i și aleargă. Că nu ne ajunge timpul. Mușcă din noapte, mușcă din săptămână… Pierde-te pe tine ca să „câștigi” timp. Când ne prindem și noi de șmecherie? Iar dacă ne prindem, de ce nu se vede?
    Au fost momente când visam cu jind la patul de spital. Numai așa îmi închipuiam eu că o să „gust” în sfârșit odihna. De ce? Cine trăgea de mine? Nu sunt robot! Când bifez pătrățica aia de la câte un cont de pe internet, îmi spun: Sunt? Nu sunt! Sunt sigur că nu sunt? Păi da! Că AM NEVOIE DE ODIHNĂ !

    Apreciat de 1 persoană

      1. Fac parte din rândul acelora care „conștientizează”, dar la ei nu se vede. Eu nu-mi permit să dau sfaturi altora. Pe mine mă trag de urechi. Către mine strig, doar-doar m-oi și auzi. Aici beneficiez măcar de un program strict. Sunt în sistemul lor. Dar când mă voi întoarce? Pentru că mă voi întoarce acasă, altfel nu-i chip… Ce am să fac? Sunt prea hârșit pentru a-l răbda pe altul să-mi țină ghidonul bicicletei și iarăși voi lucra pe cont propriu. Așa sunt pregătit și chiar mi se pare normal. Dar ce te faci cu zbirul? Pentru că eu nu știu, nu sunt în stare să-i cer altuia, ce pot face eu. Mai bine. Și mă asupresc mai rău decât cel mai tiranic stăpân. Să dau exemplu! Cui? De ce? Și dacă știu că am greșit, de ce mă pregătesc șă o iau de la capăt? Se spune că deșteptul învață din greșelile altuia, iar prostul din ale sale. Dar ăla care nu se învață în niciun fel, cum e? Care știe, te ascultă, pare că înțelege dând din cap, dar cap nu are de priceput. Așa că…nu merit felicitările. Sunt ca un taur tâmp ce se tot duce după fentă, după flamura roșie cu care îl amăgește toreadorul. Când eram copil puteam juca șah la două capete. Câteodată câștigam, dar și pierdeam adesea. Deci pot imposibilul. Să fiu un taur prost și concomitent, un toreador nebun.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.