Mălin

 

Am moștenit iubirea pentru flori de la mama. De când mă știu, curtea noastră din Cuzdrioara, de primăvara până toamna târziu, e plină de flori. Iubeam să mă trezesc dimineața, să deschid larg ferestrele și să simt parfumul liliacului, al lăcrimioarelor și-al zambilelor înflorite în grădinuța din fața casei. Și vai, ce ciudă îmi era când femeile care mergeau la biserică duminica rupeau din crengile mălinului ce atârna peste gard!
Dădeam fuguța la mama și le pâram:
– Tanti Sabina și lelea Florica ne-o rupt mălinu’! scânceam io îmbufnată.
– Las’ să rupă, îmi răspundea mama zâmbind, că la anu’ cresc mai multe flori în loc.
Eh, când am crescut, dădeam io iama în grădinuța mamei și umpleam casa cu buchete colorate și parfumuri amețitoare.
– Fătuchița mamii, iară-mi jumulești gredina*? mă sfădea mama când mă vedea dând câte-o raită.
– Las’ că la anu’ cresc mai multe-n loc! îi răspundeam io atunci, mustăcind ca și pisica prinsă la oala cu smântână.


Aici, în Belgia, nu am grădină, însă liliac este peste tot și trebuie să recunosc că-s hoață. Musai să fur câteva crengi și să aduc primăvara și mirosul ei în casă.
Tare-mi mai place să-mi afund nasul în florile lui, să-nchid ochii și să mă închipui copilă. Iar de câte ori avem ocazia, mergem și vizităm primăvara la ea acasă: prin parcuri, păduri, grădini.
O pădure care merită vizitată (măcar odată) este Hallerbos, feeria albastră.

https://aurablupu.com/2019/03/21/hallerbos-padurea-albastra/

Cât sunt înflorite zambilele e de vis. Magică. Te aștepți să vezi dansând prin covorul albastru de flori, zâne și spiriduși, iar apariția unui unicorn sau elf nu te-ar surprinde defel. Iar dacă ai noroc și este ceață, sentimentul devine copleșitor: peisajul mistic, pâcla albă în combinație cu albastrul florilor și verdele pădurii pare desprins din basme. Ireal. Iar parfumul  răspândit de zambile e pur și simplu divin. E…primăvara la ea acasă.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

24 aprilie 2018

*gredina=grădina

Fragment din antologia „Vara Cuvântului” – ECreator și „Trăirile Aurei 2” pe care o găsiți în librăria St.O.Iosif din Brașov și pe site-ul editurii Libris. Mulțumesc!

13047754_1020291401352626_7156446720751876505_o (1)

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

 

3 gânduri despre „Mălin

  1. A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:

    Și vai ce ciudă îmi era când femeile ce mergeau la biserică duminica rupeau din crengile mălinului ce atârna peste gard!
    Dădeam fuguța la mama și le pâram:
    – Tanti Sabina și lelea Florica ne-o rupt mălinu’! scânceam io îmbufnată.
    – Las’ să rupă, îmi răspundea mama zâmbind, că la anu’ cresc mai multe flori în loc.
    Eh, când am crescut dădeam io iama în grădinuța mamei și umpleam casa cu buchete colorate și parfumuri amețitoare.
    – Fătuchița mamii, iară-mi jumulești gredina? mă sfădea mama când mă vedea dând câte-o raită…
    – Las’ că la anu’ cresc mai multe-n loc! îi răspundeam io atunci, mustăcind ca și pisica prinsă la oala cu smântână.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Aura B. Lupu Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.