Mel

Am observat că e o modă ca bărbații să scrie despre femei.
Să le slăvească sau să le hulească.
Să presupună sau să creadă că știu ce gândesc.
E… interesant (asta ca să mă exprim frumos!) să citești părerea sexului opus despre tine, ca femeie.
Unii spun cât de rapace ești, cât de calculată și pregătită ești (ba chiar susțin că ești programată încă de mică!) să-i înhați inimioara nevinovată și pură în cleștii tăi necruțători ca să i-o faci fărâme, că ăsta-i scopu’ și țelu’ vieții tale ca muiere, să-i faci lui viața amară și să i-o transformi într-o osândă permanentă, un iad fără sfârșit și-o condamnare la nefericire veșnică.
Sau sunt ăilalți care pun femeia pe-un piedestal și-o ridică-n slăvi și-i fac temenele și-i dau pupături în tălpi. Care decretează că femeia nu-i nici c-o floare de atins, că-i trebuie doar șoapte dulci și versuri nătânge, că-i o zeiță, nimfă, zână etc.

Un film care mie mi-a plăcut foarte tare a fost ăla cu Mel Gibson, „Ce-și doresc femeile„.
Elocvent. Pentru orice bărbat care-și închipuie că știe ce gândesc femeile, să se uite la filmul ăla.
Ca să-i treacă. 😉

Evident că nici cu viceversa nu-s de-acord, cum că ‘toți bărbații e porci”, sau că-s toți făcuți de-aceeași mamă, etc.
Nici că bărbatu-i fruntea, fomeia tre’ să se teamă de bărbat, că toți vor același lucru și alte variațiuni pe-aceeași temă.

Catalogarea asta și băgarea tuturor într-o oală nu mai este… interesantă (tot ca să mă exprim frumos!).
Din nici o parte. Femeiască sau bărbătească.
Pe mine recunosc că mă… sâcâie. Mă deranjează. Mă incomodează.

Să declari ca literă de lege toate cele scrise mai sus e o tâmpenie.
Nu ai de unde să știi – decât dacă ești Mel!– ce gândește o femeie (sau bărbat).
În rest… dai cu banu’. Presupui. Mergi la nimereală.
Nu toate femeile sunt la fel. Și nici bărbații.
Suntem indivizi. Suntem diferiți. Suntem unici. Fiecare. Bărbat sau femeie.
Ceea ce ne unește și ne face la fel nu sunt dogmele. Nu sunt ideile preconcepute.
NU.
Din contra, ceea ce ne nivelează, ne egalizează, ne aduce la același numitor comun este… iubirea.
Când iubești nu-ți faci planuri parșive și ascunse, nu te joci și nu-ți ascuți gheruțele pe inima celui iubit, nu-l nefericești și nu-l condamni. Îl iubești. Pur și simplu.
Când iubești nu-ți bați joc de femeia iubită, n-o hulești și n-o slăvești. O iubești. Pur și simplu.

Nu mai presupuneți ce gândește celalalt. Nu mai aruncați cu pietre. Nu mai decretați.
Iubiți.
Acceptați.
Sau acceptați și iubiți.
Iubirea înseamnă acceptare.
Iar acceptarea aduce iubire.

Cu dragoste,
Aura B. Lupu