Cireșele împrăștiate pe covor lăsaseră dâre sângerii. Bolul primit de la maică-sa era țăndări. Bucăți din el săriseră până pe hol. A. s-a ridicat gâfâind, încă ținându-se cu mâna de gât și încercând din greu să respire. Se gândea doar ce noroc avusese să nu fie și copiii acasă. Îi dusese cu o zi înainte, la bunici…

– Și-mi bag p… în mă-ta și tac’tu! Amu ni mă duc să iau copiii de-acolo! a urlat M., exact când A. ajunsese în hol.

Ea a privit mirată parcă, bucata de ciob pe care aproape călcase, și-a simțit o durere rece în piept. Un fel de durere și ură, amestecate.

 

După ce că izbise castronul cu cireșe de pereți, după ce c-o strânsese de gât și-i urcase pe piept cu genunchii lui osoși și ascuțiți, o mai și înjura? O mai și amenința – iar! – că-i ia copiii?

– Nu!!! Nu iei pe nimeni și nu mergi nicăieri! Îi lași în pace, auzi? Măcar să nu vadă și să audă așa ceva, ticălosule și bețivule ce ești! a strigat A., și-apoi s-a aplecat să ia ciobul din calea ei. Când s-a ridicat, i-a văzut ochii amenințători și pumnii strânși și-a știut ce-o să urmeze. O altă „tură”. Alte palme, alți pumni, alte strigăte…

Fără să se mai gândească, ciobul pe care tocmai îl culesese de pe jos, l-a aruncat, cu  toată puterea și ura adunate, înspre el. A știut că-l nimerise când l-a văzut aplecându-se de burtă. N-a știut însă unde anume îl lovise. Abia când M. s-a îndreptat, a văzut cu groază sângele șiroindu-i printre degete. Roșu. Ca și cireșele zdrobite de pe jos…

 

A privit-o cu ochii tulburi, amețiți de băutură dar plini acum și de spaimă. Spaimă care încet–încet se transforma în furie. Oarbă.

A încercat să fugă spre sufragerie dar n-a mai apucat să intre. M. a prins-o de păr și-a trântit-o pe canapea. A urmat o avalanșă de lovituri pe care oricât ar fi vrut, nu le-a mai putut feri. Parcă nici nu le mai simțea… Se gândea doar, cu disperare, că o să-i rămână urme pe față. De data asta oare cum o să le mai poată ascunde?

– Vezi ce-ai făcut, nebună ce ești? Vezi??? urlă M.

Și-n timpul ăla, care parcă se oprise-n-loc, îi apăsa rana pe față…

– Linge, linge! striga el, ținându-i tăietura pe gură, umplând-o și pe ea, de sânge…

Roșu. Ca și cireșele zdrobite de pe jos.

Fragment din cartea: „Eu. Și atât.” de Aura B. Lupu.

https://www.facebook.com/auraboroslupu/

2 martie 2017