Loviturile cele mai puternice le-am primit de la prieteni. E un subiect ce mă frământă de-o vreme și simt că-i musai să scriu despre asta.
Încredere în oameni și prietenie.
Sunt naivă. Prea naivă. Recunosc.
Naivitatea mea m-a adus în situațiile în care am suferit cel mai tare. Când am simțit că mi se rupe sufletul.
Că pierzi persoana respectivă, mai e cum e. Dar pentru mine cel mai greu a fost c-a plecat și cu o bucată din sufletul MEU. Pe care i l-am pus pe tavă. L-a ciopârțit și l-a făcut bucăți. Asta doare cel mai tare. Nu că pierzi persoana, ci tot ceea ce-ai investit în ea. Timp, sentimente, stări, zâmbete și lacrimi… TOT.
Cred că toți am trecut prin așa ceva.
Să cunoști o persoană. Să simți din prima că se leagă o conexiune. Să aveți trăiri și experiențe dacă nu identice, măcar comune. Să ai impresia că vorbiți aceeași limbă (chiar dacă la propriu nu-i așa). Și, în ciuda tuturor eșecurilor precedente, să-ți deschizi inima. Să-ți pui IAR sufletul pe tavă. Să-ți învingi temerile, reticențele și ezitările. Să-ți spui: „No, hai că de data asta e pe bune!” Iar când ai lăsat garda jos, când încrederea ți-e deplină, sufletul și inima deschise complet (adică atunci când ți-e lumea mai dragă!) să ți-o tragă! Da’ nu așa, în doru’ lelii! Nuuu! De să-ți meargă fulgii și să-ți iasă pe nas și încrederea și „prieteșugu”! O dată, de două ori, de n’ șpe ori și tăt nu mă învăț minte!
Mama-mi spunea, încă de când eram copil (și vedea că-s mai tutulucă): „Aurucu’ mamii, nu-ți mai pune sufletu’ pă tavă și nu te mai încrede orbește în tătă lumea, că-i păți-o!”
Eh, mama, dreptate ai avut atunci, dreptate ai și–amu. Da’ tăt nu m-am învățat minte! Nu pot și probabil așa o să mor (tutulucă). O naivă și-o încrezătoare irecuperabilă. Nu știu de ce, dar asta e o lecție ce nu-mi intră în tărtăcuța și gata. După toate rateurile avute, eu continui să am încredere în oameni și-n prietenie.
Și știți ce? Cred că m-am „prins” care mi-e lecția, de fapt.
Nu să nu mai am încredere. Nope. Ci să nu mai sufăr când această mi-e înșelată. Să nu-mi mai pară MIE rău că i-am lăsat să-mi intre-n suflet. NU. Să le pară rău LOR că n-au știut să rămână.
Așa că încetați cu regretele. Încetați cu părerile de rău și auto-învinuirile.
„Că cutare mi-a făcut și mi-a dres…” Să fie sănătos!
„Că poate dacă făceam altfel…” Era tot o laie-mălaie!
Să vă pară bine c-ați scăpat.
Io, una… radiez!
Cu drag și cu iubire,
Fragment din „Trăirile Aurei”.
Cărțile mele le găsiți aici:
https://www.sionoeditura.com/product/eu-si-atat/
și aici:
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
și-n următoarele librării din țară:
Gaudeamus – Cluj-Napoca
Libris – Brașov
Junimea – Iași
Casa Cărții – Iași
ELSTAR – Câmpina
Prăvălia cu Cărți – Constanța
Mihai Eminescu – București
Aida – Timișoara
Libris Eminescu – Tg. Mureș
Excelent Coffee & Books – București
Mulțumesc.
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu