Ca în fiecare dimineață, când îmi beau cafeaua stau și pe Facebook. Obicei, nărav, dependență (cum zice bărbatu-meu ) dar parcă una fără alta nu merge. Azi sunt și presată de timp (mintenaș tre’ să plec la muncă), însă-i musai să vă scriu câteva cuvințele.
Crăciunul bate la ușă. Pregătirile sunt în toi. Agitație, alergătură, grabă, mașini, claxoane, frâne scrâșnite și înjurături rostite printre dinții încleștați, îmbrânceli etc.
Mă simt că picată-ntr-o altă lume. Ce-i cu noi, măi oameni buni? Parcă am înnebunit cu toții. ZEN. Respirați adânc. Time-out. Puneți pe „mute” (mucles 🙂 ) și dați „slow motion”. Știți, așa ca-n filme, când imaginea se reia cu încetinitorul. Nu-i mai bine?
Haideți să nu stricăm bucuria Crăciunului. Să păstrăm măsura. Să nu înlocuim bucuria cu nerăbdare, efervescența cu nesimțire, forfota cu îmbrânceli. Să nu transformăm hrana în îmbuibare (că doar avem Fiobilin!) și cadourile în misiuni imposibile, la care nici Tom Cruise n-ar fi în stare să le mai dea de capăt. HO! Nu e apocalipsa. Nu trebuie să „radem” rafturile magazinelor, de parcă ne-ar trebui provizii pe ani de zile. Nu trebuie să cumpărăm „amu ni tăt, da’ tăt!” că „e la reduceri”.
Ne-am transformat parcă-n niște roboței care primesc o singură comandă: „Cumpără! cumpără! cumpără!”.
Și ce dacă după sărbători aruncăm tone de mâncare? Și ce dacă după sărbători cadourile zac în colțuri prăfuite, fără să le folosim vreodată? Iar asta în timp ce alții n-au ce băga în gură sau nu au ce îmbracă și încălța.
N-ar fi bine oare ca de fiecare dată când simțim impulsul ăsta de-a cumpăra (apoi lasă că văd io dacă-mi trebuie), să încercăm să-i rezistăm? Să ne gândim de două ori înainte de-al pune în coșul de cumpărături?
„Oare chiar îmi trebuie? Oare chiar am nevoie? Oare chiar îmi folosește?”.
Am devenit o societate de consum.
Să avem. Să deținem. Să strângem. Să acumulăm.
Pentru ce? De ce? Să ne dăm mari? Să arătăm lumii că noi avem mai mult și suntem mai cu moț decât restul?
Dar la ce ajută asta?
Nu mi-a păsat niciodată că vecinu’ sau colega, sau oricine altcineva și-a luat nu știu ce televizor, sau mașină, sau mai știu io ce, așa că, hop și io, musai să-mi iau, da’ olecuță mai mare că no, să fiu înaintea lor!
Nu trebuie să dovedesc absolut NIMIC NIMĂNUI.
N-am nevoie de-o casă mai mare, de-o mașină mai tare sau de-un televizor cu ecran curbat ca să mă simt bine.
De fapt, cel mai bine m-am simțit și cea mai fericită am fost când stăteam în chirie și de-abia aveam cu ce trăi de azi pe mâine.
Când nu avem nimic, prețuim ceea ce trebuie.
Ceea ce este important. Oamenii care ne înconjoară. Familia. Și sănătatea.
Restul? E deșertăciune.
Vă doresc o zi plină de cumpătare.
Și echilibru.
Cu drag și cu iubire,
❤
22/12/2017,
Hamme.
Fragment din cartea „Trăirile Aurei”.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Libris, alături de volumul 2. Mulțumesc!
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu