Un exercițiu pe care-l am de făcut în perioada asta este de iertare. Face parte din procesul meu de vindecare.
Bun. Și-am început io da’ baiu’ îi că-s tare mulți. De iertat.
Am început să-i sortez și să-i grupez că altfel hă-hă, exercițiul meu poate dura până la Sfântu’ Așteaptă!
Am luat-o metodic: în prima grupă cei care m-au rănit cel mai tare, apoi cei care m-au făcut să sufăr așa și așa iar ultimii cei care doar m-au zgâriat olecuță.
Dar azi am avut o revelație (cam multe în ultimul timp ).
Știți pe cine n-am iertat eu?
Pe mine.
Degeaba îi tot iert eu pe alții dacă nu mă iert pe mine.
Și mi-am dat seama de asta când a trebuit să scriu 10 calități ale mele și nu am putut.
De ce?
Pentru că eu încă nu m-am iertat PE MINE.
Pentru toate deciziile pe care le-am luat și-apoi am suferit, eu de fapt m-am învinovățit singură.
Și nu m-am iertat niciodată…
A venit însă vremea să mă iert. Să-mi ofer pacea și liniștea pe care le merit.
Și uite, pot să enumăr 10 calități ale mele: sunt deșteaptă, sunt ambițioasă, sunt frumoasă, sunt optimistă, sunt o mamă bună, sunt o nevastă extraordinară, sunt o fiică grijulie, sunt o mătușică mișto și sunt femeie adevărată. Na!
A, da, a X-a calitate, redescoperită de curând, scriu binișor! 😉
Așa că dragii mei, înainte de-a mai ierta pe cutare și cutare, uitați-vă bine mai întâi la voi înșivă.
Scrieți 10 calități de-ale voastre iar dacă n-o să puteți, scormoniți adânc. Ce anume vă oprește să vă recunoașteți meritele? De ce anume vă învinovățiți poate chiar și fără să vă dați seama?
E foarte bine și frumos să-i iertăm pe ceilalți dar când pe noi înșine n-o facem, batem pasul pe loc.
„Ce fraier am fost atunci! Ba da’ prost am fost în acel moment” etc. astea-s toate frâne puse nouă înșine. Nu, n-ai fost nici prost, nici fraier, ai fost minunat și extraordinar!Înlocuiți-le cu „În acel moment am făcut TOT ce-am știut eu mai bine!” și-o să vedeți cum parcă o greutate vi se ia de pe suflet și de pe umeri.
Lăsați frânele. Auto-învinovățirile. Regretele.
Și iertați-vă în primul rând pe VOI.
Cu iubire,
❤
Cartea „Trăirile Aurei” poate fi comandată de pe Amazon:
Mulțumesc!
Hamme,
Noiembrie 2017.

Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
Felicitsri !💙💛❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! ❤
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:
Așa că dragii mei, înainte de-a mai ierta pe cutare și cutare, uitați-vă bine mai întâi la voi înșivă.
Scrieți 10 calități de-ale voastre iar dacă n-o să puteți, scormoniți adânc. Ce anume vă oprește să vă recunoașteți meritele? De ce anume vă învinovățiți poate chiar și fără să vă dați seama?
E foarte bine și frumos să-i iertăm pe ceilalți dar când pe noi înșine n-o facem, batem pasul pe loc.
„Ce fraier am fost atunci! Ba da’ prost am fost în acel moment” etc. astea-s toate frâne puse nouă înșine. Nu, n-ai fost nici prost, nici fraier, ai fost minunat și extraordinar!Înlocuiți-le cu „În acel moment am făcut TOT ce-am știut eu mai bine!” și-o să vedeți cum parcă o greutate vi se ia de pe suflet și de pe umeri.
Lăsați frânele. Auto-învinovățirile. Regretele.
Și iertați-vă în primul rând pe VOI.
ApreciazăApreciază
Câta dreptate ai!!! M am regăsit in fiecare rând al tău ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
💖💖💖
ApreciazăApreciază